Drumeţii

Un grup de peste 15 persoane cu media de vârstă de aproximativ 65 de ani a fost în drumeţie, pe dealurile din jurul Reşiţei. Ţinta a fost vârful Ghica, situat la o altitudine de 500 de metri. Într-o transmisiunea în direct, colaboratorul nostru Iosif Pascu, ne-a oferit detalii despre această excursie, iar una dintre participante a vorbit despre motivul care îi îndeamnă la aceste drumeţii, în primul rând iubirea pentru natură. Aceasta a ţinut să menţioneze că Reşiţa este înconjurată de peisaje şi zone minunate, pe care, din păcate nu le îngrijeşte nimeni. Excursioniştii nu sunt la prima aventură de acest fel, până acum poposind la Piatra Albă, pe Ponor sau pe Dealul Bucitu.

Drumeţii 2

Drumeţii Drumeţii

ghica-06-02-2011-sony-h-50- 6

Amatorii de drumeţii sunt invitaţi să participe duminică 13 februarie la o nouă excursie în împrejurimile Reşiţei. Punctul de pornire va fi centrul Reşiţei, iar destinaţia stâncile Ililişi. Plecare va avea loc la ora 8 şi 55 de minute, din faţa BRD. Excursioniştii vor ajunge cu autobuzul până la Doman şi de acolo vor merge pe jos, urcând prin pădure, aproximativ 6 km, ne-a informat colaboratorul nostru Iosif Pascu. Sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de plimbări în aer liber, femei şi bărbaţi, indiferent de vârstă.

 Nistor Becia Nistor Becia originar din localitatea Dalboset, județul Caras-Severin, stabilit la Cardiff în Ţara Galilor, ne-a scris, dorind să împărtășească bucuria descoperirii de oameni și locuri noi, a altor culturi și tradiții transmiţindu-ne imagini surprinse la Oxford.
Prietenul nostru, ne scrie:
"Când m-am dus la Oxford, după ce am vizitat Londra, am trăit un şoc. Londra mi-a părut înghesuita și zgomotoasă, mohorâta și plina de mașini. Oxfordul este un orășel gotic si liniștit, cu excentricități, cu studenți îmbrăcați în costume design secol de XVII. Mai mult decât un centru universitar, Oxfordul este unul din cele mai frumoase orașe ale Angliei, un loc de care te poți îndrăgosti foarte ușor.
Oxford înseamnă alei pietruite, Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tolkien, traditii hilare, mistere, biblioteci, biciclete, pub-uri, studenți din toata lumea, intelectualitate, comunități, turle gotice, flori, răţuşte la pervaz, liniște, gânduri. Acesta este locul unde se îmbină romantismul orașului medieval cu vitalitatea centrului universitar internațional, aici fiind localizată Universitatea Oxford, aflată în fruntea clasamentelor universităților din întreaga lume. Acesta este locul ideal unde ti-ai dori sa fii dacă vrei sa devii student.
Strada Oxford Am aflat că există o tradiție la Oxford ca în ziua examenelor, studenții să poarte un fel de frac și garoafe de diverse culori in piept, în funcție de numărul examenului pe care îl susțin în ziua respectiva și este permis să pășească pe gazonul din curtea universității numai celor licențiați și profesorilor.
Complexul universitar include 40 de colegii independente, cel mai vechi dintre acestea și din toată țara. Tot aici se găsește Bodleian Library, una din primele biblioteci ale lumii, care si-a deschis porțile în 1602. In rafturile acesteia sunt adăpostite circa 5 milioane de carti rare.
Ar mai fi de vorbit despre Merton College, cel mai vechi colegiu din Oxford, înființat în anul 1264, muzeul de știință, Teatrul Sheldonian, observatorul astronomic, grădina botanică, monumentele și despre pub-urile aferente, dar cred ca o las drept recomandare pentru cei care doresc sa viziteze acest loc minunat și unic în lume", scrie prietenul nostru Nistor Becia

Fotografiile pot fi vizualizate şi pe blogul “105,6 in imagini”, ataşat site-ului radio-resita.ro. Acest mod de comunicare este deschis tuturor celor care, aflaţi în ţară sau în străinătate, doresc să ne transmită un mesaj, o sugestie sau imagini de vacanţă.

Oxford Spaţiu de relaxare în incinta Oxford

Studenţi jucând golf Oxford

Oxford Oxford

Oxford Oxford-(2)

scoala-de-filosofie oxford-5

 1 

2

3

4

5

6

... Adaugă aici fotografia ta:

... Faci clic mai jos, pe "sign this guestbook" - "Semnează cartea de oaspeţi"! ... Butonul se află situat pe partea de jos a aplicaţiei.

Despre acest blog

Un instrument prin care comunicăm
şi împletim pasiunea
pentru radio, natură şi fotografie!

John Ruskin: Natura pictează pentru noi,
zi după zi,
imagini de o infinită frumuseţe!

Jos, pe pagina, puteţi încărca fotografia dumneavoastră.



Unde preferaţi să locuiţi?

Unde ascultaţi Radio Reşiţa?

Powered By Blogger

Despre noi

Persoane interesate

Un blog îngrijit de Laura, Mira, Ada, Daniela, Karina şi Dan... Un produs Blogger.

Let’s Do It, Romania!