Lacul Ochiu' Bei

Lacul aflat între arbori are o transparenţă aparte, o culoare albăstruie şi, lucru curios, nu îngheaţă niciodată. De fapt, în lac se află un izvor care împrospătează mereu apele lacului şi face ca apa lui să aibă aceeaşi temperatură şi vara şi iarna. Se spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului se strâng, se îmbăiază şi dansează ielele pădurii. Localnicii leagă dispariţia celor plecaţi şi pierduţi de puterea amăgitoare a celor şapte iele. Se mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene şi Sfânta Marie Mare, buruieni şi plante de leac crescute din… lacrimile beiului. 

Legenda spune că un bei tânăr, foarte frumos şi foarte bogat plecat la vânătoare a întalnit în Poiana Florii o frumoasă fată din satul Potoc ce îşi păştea oile. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă, a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. În apărarea fetei a sărit chiar beiul îndrăgostit. Dar şi-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este izvorul Beuşniţei, în vârf de stâncă. În luptă tânărul a pierdut un ochi, iar în acel loc a apărut lacul ce-i poartă astăzi numele. Beiul a varsat multe lacrimi, dupa care şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care alimentează lacul. Spumoase şi cu zgomot, apele cascadei Beuşniţa se aruncă la vale şi parcă ar vrea să înconjoare lacul Beiului. Legenda spune că de fapt, apele spumoase ale cascadei, nu sunt altceva decât voalul de mireasă al păstoriţei, care a plecat să se întâlnească în nemurire cu lacrimile beiului. 

(Oana Nicolae)

Clisura Dunării - Baba Caia

Stânca Babacaia se ridică la 7 metri deasupra apei, iar de aici începe defileul Dunării, cel mai spectaculos segment al Clisurii. 

Despre acest loc, există diverse legende, toate având ca punct comun faptul că o femeie ar fi fost legată de această stâncă si lăsată să moară acolo. Cea mai frecventă poveste este cea a unui cneaz sârb care i-ar fi cerut soţiei infidele să se căiască – Babo kaj se. Cum femeia extrem de orgolioasă a refuzat spunând că este nevinovată, omul a legat-o de stâncă şi a lăsat-o acolo. 

Aşa se face că multă vreme după aceea, bărbaţii de pe malul românesc al Dunării care aveau neveste infidele, le ameninţau spunând că o s-o păţească şi ele la fel. De acolo şi vorba „babă ca aia”, acum Babacaia. 

(Oana Nicolae)

Ciprian Manda din Reşiţa: Muntele Garmhis, Germania

Ciprian Manda din Reşiţa: Apus de soare deasupra Reşiţei!

Ciprian Manda din Reşiţa: Iubesc natura!

Chiţu Mariana din Reşiţa: Clădirea de piatră - Strada Zimbrului nr. 42. Cum putem trăi într-un asemenea loc?

Adizuza60 din Reşiţa: Reşiţa de la înălţime

Dunărea la Orşova

Ionuţ: Marea neagră a devenit verde

Ana Maria din Caransebeş: Poiana cu narcise din Zerveşti

Cornelia: Vişin înflorit

Radu din Caransebeş: Ramuri de brad

Radu din Caransebeş: Brânduşă din Retezat

Cornelia: Mânăstirea Piatra Scrisă, judeţul Caraş-Severin

Aflată la interferenţa comunelor Sadova Veche şi Armeniş, mânăstirea Piatra Scrisă este una din cele mai reprezentative aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului, fiind deopotrivă şi o emblemă duhovnicească a acestei Eparhii. În fiecare an, la praznicul Duminicii Tuturor Sfinţilor, mii de credincioşi vin la această sfântă mănăstire de pe Valea Timişului şi se închină icoanei Sf. Treimi, apărute în mod miraculos pe "stânca de sub calea ferată".
Tradiţia locală mărturiseşte că la construirea căi ferate dintre Caransebeş şi Orşova la deschiderea tunelului pe unde era rânduită trecerea căi ferate s-a găsit o icoană pictată care reprezenta Sfânta Treime, ceea ce a îndemnat credincioşii de a determina inginerii constructori să devieze ieşirea tunelului spre Armeniş la câţiva metrii înspre apus de icoană. Apariţia acestei icoane este învăluită de mister, credincioşii mărturisind că este o minune şi nu a apărut prin zugrăvirea de către mâinile unui meşter. Tradiţiile orale sunt diverse însă prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută stânca Sfintei Treimi. Datorită infiltraţiilor de apă în stânca ce adăposteşte icoana, aceasta a necesitat restaurarea în 1822 de către picotul Moise Buru din Caransebeş.
În anul 1929 familia Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă ce adăposteşte icoana în amintirea fiicei lor care a trecut la Domnul. În anul 1930 Episcopia Caransebeşului a construit o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă astfel apărând aşezarea monahală numită schitul de la Piatra Scrisă.
Datorită poziţionării la marginea drumului european, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc a făcut ca la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur să se amenajeze pe dealul din vecinătatea schitului un nou corp monahal şi a unei biserici reprezentative pentru aceste locuri. Hramul acestui schit constituie un prilej de pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă în fiecare an la praznicul „Duminica tuturor sfinţilor”. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului la hramul aşezământului mănăstiresc.

Adizuza60 din Reşiţa: La Gărâna la Kirweith

Adizuza60 din Reşiţa: Dialog între generaţii dr.Ion Raţiu şi fiul său Indrei, la Casa Raţiu din Turda

Andreea din Bocşa: Preţuieşte natura!

Marius din Reşiţa: Ciupercuţe de pădure

Florentina din Timişoara: Ghici ce este?

Paralela 45, Caraş-Severin

La Bocşa, pe lacul Medreş, in 2009

A fost iarnă pe la noi!!!

De la Caraşova, pe chei

Clisura Dunării

Culoarea primăverii... la Bocşa Română

Staţiunea Băile Herculane, cea mai veche din România aşteaptă "oaspeţi"

Odată cu intrarea primei serii de turişti din acest an în Băile Herculane, dar şi a timpului favorabil, societatea comercială Hercules a reluat programul de drumeţii pe traseele turistice din împrejurimile staţiunii.
Drumeţiile au loc în fiecare marţi, joi şi sâmbătă, pe trasee stabilite anterior, cu o durată de aproximativ 3 ore, sub îndrumarea unui ghid specializat. Plecările au loc de la Statuia lui Hercules din Centrul istoric al staţiunii, la ora 17.15, iar cei care participă la aceste drumeţii trebuie să aibe un echipament adecvat deplasărilor pe munte şi condiţiilor meteorologice din ziua respectivă.
Societatea comercială Hercules din Băile Herculane derulează în această perioadă două programe sociale, destinate iubitorilor de natură, dar şi celor care au nevoie de tratament balnear.
Până în 30 iunie se derulează programul social "Decada balneară", destinat persoanelor care doresc să petreacă un sejur de 10 zile în staţiunea de pe Valea Cernei. Pe lângă cazare şi pensiune completă, turiştilor li se oferă, în cadrul programului, două proceduri medicale pe zi. Accesul la acest program social se face în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist.
Deasemenea, Societatea comercială Hercules a reluat programul "O săptămână de refacere" pentru turiştii care doresc să vină pe Valea Cernei. Pachetul de servicii cuprinde cazare, mic dejun şi tratament, accesul făcându-se în limita stocurilor disponibile, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul de specialitate. Programul se va derula până în 15 iunie.

Staţiunea Băile Herculane este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 de metri, la 8 kilometri distanţă de graniţa cu judeţul Mehedinţi şi doar 25 de kilometri de frontiera cu Serbia.

Lacul Buhui – o oază de verdeaţă şi linişte

Lacul Buhui este un loc minunat, unde natura s-a întrecut pe sine în frumuseţe: un loc de regăsire, de linişte şi meditaţie, un loc superb unde poţi să-ţi încarci atât trupul cât şi sufletul cu energie binefăcătoare. 

Este un loc care merită văzut şi unde te întorci oricând cu plăcere. Situat la câţiva kilometri de oraşul Anina, din judeţul Caraş-Severin, la 640 de metri altitudine, lacul Buhui este înconjurat de o frumoasă pădure de brad în amestec cu fag. Pe malul lacului Buhui se află o cabană cu aceelaşi nume, care aparţine de Direcţia Silvică Caraş-Severin. Iubitorii de natură se pot caza aici, iar prin grija lui "nea Nicu" pot avea o vacanţă perfectă. Vă întrebaţi cine este "nea Nicu" şi cum vă poate transforma un sfârşit de săptămână sau un concediu, într-o vacanţă perfectă..."Nea Nicu" este cabanierul, iar cu ajutorul lui puteţi face numeroase drumeţii în locuri în care nu vă gândeaţi că o să ajungeţi vreodată. Şi cei care sunt mai "leneşi", dar iubesc totuşi natura, au ce face aici...pot pescui, pot face o drumeţie "light" în jurul lacului, îşi pot încânta papilele gustative cu un grătar sau un frigărui, pot sta tolăniţi la soare pe ponton...
Când soarele apune şi bezna se lasă peste acest loc minunat, în care influenţa omului nu se face simţită mai deloc, "nea Nicu" face un foc de tabără care se vede de la kilometri, iar turiştii se adună în jurul lui şi depănează amintiri, cântă şi dansează, acompaniaţi de un vin fiert sau de un ceai fierbinte. Să vă mai spun un mic secret (poate nu o să vă vină să credeţi, dar este adevărat).
Nu ştiu dacă focul de tabără sau mirosul bunătăţilor preparate de turişti atrage...vulpea. Da, aţi auzit bine - vulpea - acel animal cu blana roşcată, căruia oamenii de la sat îi spun "devoratoarea de găini". Aceasta vine aproape de foc şi de oameni şi nu este sfioasă deloc.
Uneori chiar mănâncă din mâna omului. Cred că v-am făcut curioşi şi poate o să mergeţi la lacul Buhui pentru a descoperi singuri aceste mici secrete care dau culoare vieţii.
În zona lacului se întâlnesc peiseje deosebite în orice anotimp, dar mai cu seamă iarna când oglinda apei îngheaţă parţial sau chiar în întregime.
Lacul Buhui are o suprafaţă de 9,8 hectare, este primul lac artificial din România şi a fost amenajat în anul 1904 pentru alimentarea cu apă a Aninei prin bararea unor galerii din Peştera Buhui.
La doar câţiva kilometri de Lacul Buhui se găseşte Peştera Buhui, un adevărat monument al naturii. Aceasta are cel mai lung traseu subteran de apă - 2100 de metri, din regiunea Banatului Montan şi unul dintre cele mai lungi din ţară.
Nu cred că există turist care să fi ajuns în această zonă şi să nu fi fost în peşteră. Dacă vă bate gândul să vizitaţi acest loc minunat, trebuie să ştiţi că pentru a intra în această "cavernă" aveţi nevoie de o pereche de cizme de cauciuc, de o lanternă şi de o cască.

Să ne protejăm şi să ne preţuim mediul înconjurător

Mediul se degradează pe zi ce trece şi totuşi ne permitem luxul de a arunca în stânga şi în dreapta cu atitudini ne-constructive. Fie ignorăm ce se întâmplă, fie aruncăm vina în ograda vecinilor- mari companii sau alte persoane fizice.
Mentalitatea “dacă mie nu mi-e bine, de ce i-ar fi celuilalt” este o mentalitate retrogradă care ne înfundă pe toţi în aceeaşi oală: “lose-lose” în loc de “win-win”. Ce face fiecare dintre noi? În general, constatăm situaţia, analizăm catastrofele, mai participăm la câte o semnare de petiţie sau la un festival ecologic, ne lamentăm pe forumuri. Şi cam atât. După un timp se mai instalează şi sictirul. “Ei strică mediul, ei să-l repare”. Aceiaşi ei misterioşi dintotdeauna, mereu în umbră, mereu nenumiţi, întotdeauna conspirativi. Însă ignorăm faptul că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să participăm, cu un gest, oricât de mic, la activităţile de protecţie a mediului. Chiar dacă, aşa mic cum e, pare să nu conteze.

Unele gesturi ţin de bunul-simţ şi de educaţia fiecăruia. Dintr-o libertate prost înţeleasă se nasc tot felul de gesturi “rebele” care nu denotă originalitatea persoanei, ci nişte lipsuri caracteriale. Când un copil aruncă o hârtie pe stradă, responsabilitatea e a parintilor, dar cand un tanar sau un batran arunca hartia, responsabilitatea le aparţine. Dacă ştim să discernem un gest cu impact negativ de unul folositor, nu avem nicio scuză să ne mai ascundem după deget.

Libertatea este strâns legată de responsabilitate. Luarea de decizii şi asumarea consecinţelor denotă un caracter matur, al celui care înţelege locul şi rolul său printre ceilalţi şi respectă legătura cu mediul înconjurător, atât cel social cât şi cel natural. De asemenea, ne putem alătura susţinerii şi promovării unor cauze- de obicei suntem chemaţi cu opinii, voluntariat, participări concrete sau virtuale, donaţii etc. Unele sunt chiar distractive (concerte, spectacole, concursuri) nu doar informative, iar bucuria de a dărui şi de a ajuta poate întrece satisfacţia unui premiu ce constă în obiecte.

Putem iniţia chiar noi anumite demersuri. De la atragerea atenţiei unui neglijent pînă la “chemarea la arme” a celor care ne împărtăşesc interesele.

Haideţi să conştientizăm consecinţele faptelor noastre, pentru că suntem în diverse grade răspunzatori de situaţia actuală. Încetul cu încetul, avem şansa să pricepem că responsabilitatea socială nu aparţine doar marilor companii ci şi fiecăruia dintre noi, pentru că mediul în care trăim nu ne aparţine, ci îl împărţim cu ceilalţi.