Mediul se degradează pe zi ce trece şi totuşi ne permitem luxul de a arunca în stânga şi în dreapta cu atitudini ne-constructive. Fie ignorăm ce se întâmplă, fie aruncăm vina în ograda vecinilor- mari companii sau alte persoane fizice.
Mentalitatea “dacă mie nu mi-e bine, de ce i-ar fi celuilalt” este o mentalitate retrogradă care ne înfundă pe toţi în aceeaşi oală: “lose-lose” în loc de “win-win”. Ce face fiecare dintre noi? În general, constatăm situaţia, analizăm catastrofele, mai participăm la câte o semnare de petiţie sau la un festival ecologic, ne lamentăm pe forumuri. Şi cam atât. După un timp se mai instalează şi sictirul. “Ei strică mediul, ei să-l repare”. Aceiaşi ei misterioşi dintotdeauna, mereu în umbră, mereu nenumiţi, întotdeauna conspirativi. Însă ignorăm faptul că este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să participăm, cu un gest, oricât de mic, la activităţile de protecţie a mediului. Chiar dacă, aşa mic cum e, pare să nu conteze.
Unele gesturi ţin de bunul-simţ şi de educaţia fiecăruia. Dintr-o libertate prost înţeleasă se nasc tot felul de gesturi “rebele” care nu denotă originalitatea persoanei, ci nişte lipsuri caracteriale. Când un copil aruncă o hârtie pe stradă, responsabilitatea e a parintilor, dar cand un tanar sau un batran arunca hartia, responsabilitatea le aparţine. Dacă ştim să discernem un gest cu impact negativ de unul folositor, nu avem nicio scuză să ne mai ascundem după deget.
Libertatea este strâns legată de responsabilitate. Luarea de decizii şi asumarea consecinţelor denotă un caracter matur, al celui care înţelege locul şi rolul său printre ceilalţi şi respectă legătura cu mediul înconjurător, atât cel social cât şi cel natural. De asemenea, ne putem alătura susţinerii şi promovării unor cauze- de obicei suntem chemaţi cu opinii, voluntariat, participări concrete sau virtuale, donaţii etc. Unele sunt chiar distractive (concerte, spectacole, concursuri) nu doar informative, iar bucuria de a dărui şi de a ajuta poate întrece satisfacţia unui premiu ce constă în obiecte.
Putem iniţia chiar noi anumite demersuri. De la atragerea atenţiei unui neglijent pînă la “chemarea la arme” a celor care ne împărtăşesc interesele.
Haideţi să conştientizăm consecinţele faptelor noastre, pentru că suntem în diverse grade răspunzatori de situaţia actuală. Încetul cu încetul, avem şansa să pricepem că responsabilitatea socială nu aparţine doar marilor companii ci şi fiecăruia dintre noi, pentru că mediul în care trăim nu ne aparţine, ci îl împărţim cu ceilalţi.