Lacul aflat între arbori are o transparenţă aparte, o culoare albăstruie şi, lucru curios, nu îngheaţă niciodată. De fapt, în lac se află un izvor care împrospătează mereu apele lacului şi face ca apa lui să aibă aceeaşi temperatură şi vara şi iarna. Se spune că în noaptea de Sânziene, la Ochiul Beiului se strâng, se îmbăiază şi dansează ielele pădurii. Localnicii leagă dispariţia celor plecaţi şi pierduţi de puterea amăgitoare a celor şapte iele. Se mai spune că zona este bântuită de vrăjitoarele ce vin la cules de plante cu puteri miraculoase, între Sânziene şi Sfânta Marie Mare, buruieni şi plante de leac crescute din… lacrimile beiului. 
Legenda spune că un bei tânăr, foarte frumos şi foarte bogat plecat la vânătoare a întalnit în Poiana Florii o frumoasă fată din satul Potoc ce îşi păştea oile. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă, a trimis un călău să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. În apărarea fetei a sărit chiar beiul îndrăgostit. Dar şi-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este izvorul Beuşniţei, în vârf de stâncă. În luptă tânărul a pierdut un ochi, iar în acel loc a apărut lacul ce-i poartă astăzi numele. Beiul a varsat multe lacrimi, dupa care şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care alimentează lacul. Spumoase şi cu zgomot, apele cascadei Beuşniţa se aruncă la vale şi parcă ar vrea să înconjoare lacul Beiului. Legenda spune că de fapt, apele spumoase ale cascadei, nu sunt altceva decât voalul de mireasă al păstoriţei, care a plecat să se întâlnească în nemurire cu lacrimile beiului. 
(Oana Nicolae)