Aflată la interferenţa comunelor Sadova Veche şi Armeniş, mânăstirea Piatra Scrisă este una din cele mai reprezentative aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului, fiind deopotrivă şi o emblemă duhovnicească a acestei Eparhii. În fiecare an, la praznicul Duminicii Tuturor Sfinţilor, mii de credincioşi vin la această sfântă mănăstire de pe Valea Timişului şi se închină icoanei Sf. Treimi, apărute în mod miraculos pe "stânca de sub calea ferată".
Tradiţia locală mărturiseşte că la construirea căi ferate dintre Caransebeş şi Orşova la deschiderea tunelului pe unde era rânduită trecerea căi ferate s-a găsit o icoană pictată care reprezenta Sfânta Treime, ceea ce a îndemnat credincioşii de a determina inginerii constructori să devieze ieşirea tunelului spre Armeniş la câţiva metrii înspre apus de icoană. Apariţia acestei icoane este învăluită de mister, credincioşii mărturisind că este o minune şi nu a apărut prin zugrăvirea de către mâinile unui meşter. Tradiţiile orale sunt diverse însă prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută stânca Sfintei Treimi. Datorită infiltraţiilor de apă în stânca ce adăposteşte icoana, aceasta a necesitat restaurarea în 1822 de către picotul Moise Buru din Caransebeş.
În anul 1929 familia Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă ce adăposteşte icoana în amintirea fiicei lor care a trecut la Domnul. În anul 1930 Episcopia Caransebeşului a construit o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniţă astfel apărând aşezarea monahală numită schitul de la Piatra Scrisă.
Datorită poziţionării la marginea drumului european, fapt ce nu constituia confort duhovnicesc a făcut ca la iniţiativa părintelui ieromonah Hristofor Bucur să se amenajeze pe dealul din vecinătatea schitului un nou corp monahal şi a unei biserici reprezentative pentru aceste locuri. Hramul acestui schit constituie un prilej de pelerinaj la icoana Sfintei Treimi de la Piatra Scrisă în fiecare an la praznicul „Duminica tuturor sfinţilor”. Noua biserică a mănăstirii a fost târnosită în anul 2008 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului la hramul aşezământului mănăstiresc.
1 comentarii:
Foarte frumos acolo, am fost şi eu acolo, dar eram în trecere. Mi-ar place să particip la o slujbă acolo, dacă se ţin.
Felicitări pt blog
Trimiteți un comentariu